D2_ip_04A.jpg

De ce să înlocuiești vechea centrală termică cu una nouă în condensare? 6 motive explicate de specialiștii Daikin

Odată cu primele semne de uzură ale centralei termice, apare adesea întrebarea dacă aceasta ar trebui reparată sau, din contră, înlocuită cu un produs de ultimă generație. Deși, pe moment, o reparație punctuală poate părea o soluție avantajoasă din punct de vedere financiar, tehnologiile inteligente ale noilor centrale termice aduc beneficii multiple pe termen mediu și lung.

„În timp, chiar și în condițiile unei exploatări corespunzătoare, componentele de bază ale centralei termice încep să cedeze, iar înlocuirea lor poate ajunge chiar și la jumătate din costul unei centrale murale în condensare. Adăugând cheltuielile nejustificat de mari cu energia, dar și impactul negativ pe care centralele convenționale îl au asupra mediului înconjurător, achiziționarea unei centrale noi devine cea mai avantajoasă alternativă. În plus, având în vedere că, în urma directivelor Uniunii Europene referitoare la proiectarea ecologică a produselor, din 2015 se produc doar centrale în condensare, costul acestora a devenit mult mai accesibil”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager Daikin România.

Iată 6 motive pentru care merită să renunți la vechea centrală, în favoarea centralei termice pe gaz în condensare.

Eficiență sporită și economii mai mari

Spre deosebire de centralele tradiționale, care pierd energie odată cu procesul de evacuare a gazelor arse, centrala termică în condensare valorifică această energie, având un randament energetic cu cel puțin 15% mai ridicat. Datorită tehnologiei condensării, centrala Daikin are cel mai bun randament, de cca. 109%, atunci când funcționează în regim de temperatură redus (50°C/30°C).

Astfel, deși prețul de achiziție al unei centrale termice performante este mai ridicat, acesta va fi amortizat în timp datorită eficienței și duratei mari de viață, aspecte care asigură economii importante la factura de energie și cheltuieli reduse de întreținere.

Dimensiuni compacte, ideale pentru orice tip de locuință

Tehnologia avansată a noilor centrale termice se reflectă și în aspectul contemporan al acestora, ușor de integrat în orice tip de amenajare. Centrala murală Daikin este cea mai mică de pe piață, iar design-ul său modern, greutatea și dimensiunile reduse facilitează instalarea în spații mici, precum băi, bucătării sau dulapuri. De altfel, cel mai nou produs din portofoliul Daikin a fost recent premiat la două dintre cele mai mari și prestigioase competiții de design din lume, obținând premiile Design IF 2018 și Reddot Product Design Award 2018.

 

D2_ip_01 (1).jpg

Funcții inteligente pentru mai mult confort

Spre deosebire de modelele vechi, centralele termice de ultimă generație oferă o experiență de utilizare superioară datorită funcțiilor inteligente pe care le integrează. De exemplu, prin funcția de învățare și adaptare la obiceiurile de consum, noua centrală Daikin poate începe preîncălzirea apei înainte de momentul utilizării, bazându-se pe un algoritm cu memorare automată a funcției utilizate în ultimele 24 de ore. În plus, centrala poate fi conectată simplu și rapid la încălzirea în pardoseală, asigurând un confort termic superior.

Control simplu de la distanță

Un alt avantaj care nu se regăsește în cazul centralelor tradiționale constă în posibilitatea de a monitoriza centrala și graficele de consum, de a controla modul de funcționare și de a programa temperatura interioară și a apei calde, din orice loc și în orice moment. Aceste funcții sunt posibile acum prin intermediul aplicației Daikin Online Control Heating, care poate fi descărcată și accesată de pe telefonul mobil sau pe tabletă.

Funcționare silențioasă

Pentru a se preta mai multor tipuri de aplicații, Daikin a pus accent pe funcționarea silențioasă, asigurată de insonorizarea panourilor laterale și de domeniul larg de modulare al ventilatorului. Astfel, centrala funcționează la un nivel de putere sonoră de doar 39 db(A), echivalentul unei discuții în șoaptă, spre deosebire de 49 dB(A), nivelul atins de centralele tradiționale.

Impact redus asupra mediului

Datorită tehnologiei condensării, centralele moderne au un aport mai mic de monoxid de carbon, ceea ce le face mai puțin dăunătoare mediului înconjurător. Centrala Daikin este prevăzută cu un sistem de control care asigură obținerea unui proces de ardere eficient, reducând, astfel, impactul negativ al emisiilor de gaze.

 

Despre Daikin

Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate.

 

În Europa, compania are aproximativ 7000 de angajați şi mai multe fabrici de producție cu sediul în Belgia, Cehia, Germania, Italia, Turcia și Marea Britanie. Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 42 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

 

www.daikin.ro