Curenţii de aer rece sunt asociaţi uneori cu aerul condiţionat şi, într-adevăr, aceştia pot fi cauzaţi de sisteme incorect proiectate. Efectul probabil asupra personalului, care rezultă din locaţia unităţii interioare şi a tiparului acesteia de distribuţie a aerului, trebuie să fie luat în considerare în etapa de proiectare.
Înălţimea tavanului este, de asemenea, relevantă. Fabricanţii echipamentelor de aer condiţionat presupun, în general, că înălţimea optimă a tavanului pentru un sistem cu expansiune directă se situează între 2,70 şi 3,50 metri. Aerul rece la temperatura de aproximativ 16 °C, livrat de la această înălţime, se poate amesteca cu aerul mai cald din cameră înainte de a ajunge la nivelul persoanelor, prevenind astfel orice senzaţie sau curent de aer.
Cu toate acestea, în aplicaţiile care nu respectă acest standard general, un sistem de aer condiţionat de calitate poate fi în mod invariabil „reglat” pentru a compensa.
În mod clar, atât amplasarea unităţii, cât şi înălţimea şi forma tavanului au o influenţă importantă pentru prezenţa sau absenţa curenţilor de aer. Explicarea acestui fapt necesită câteva comentarii cu privire la proprietăţile aerului rece. Aerul rece are tendinţa de a se „lipi” de tavan pentru un anumit timp, înainte de a coborî. Acest efect este cunoscut sub numele de efectul „Coandă” şi ajută aerul rece şi aerul dimprejur să se amestece înainte de a coborî în cameră.
