
Spre finalul ciclului de viață al unui aparat de aer condiționat, în special dacă este dintr-o generație mai veche, consumul energetic crește, aparatul devenind ineficient energetic, iar acest lucru se va simți la facturi. Mai mult, un aparat de aer condiționat vechi poate pune probleme și din perspectiva sănătății, acesta putând adăposti germeni sau mucegai.
Reparațiile unui aparat de aer condiționat vechi şi energia pe care o consumă pot ajunge să te coste mai mult decât ceea ce îți poate oferi produsul, iar costurile achiziționării unui aparat de aer condiționat nou, de cele mai multe ori, nu sunt mai mari decât reparațiile celui vechi.
Cu toţii ştim că răcirea unei încăperi se realizează preluând energia căldurii dintr-o cameră şi „suflândo-o” la exterior. Agentul frigorific este substanţa chimică care circulă într-un circuit închis în interiorul aparatului de aer condiţionat pentru a transporta căldura de la interior la exterior. Astfel, datorită conținutului de agent frigorific, aparatele de aer condiţionat sunt clasificate ca deșeuri periculoase și trebuie să fie colectate selectiv și reciclate, pentru ca substanțele periculoase din ele să fie eliminate corespunzător și neutralizate, fără a afecta mediul.
În urmă cu o luna de zile am dat startul campaniei Buy Back, prin care încurajăm înlocuirea vechilor aparate de aer condiţionat cu cele mai eficiente soluţii Daikin din punct de vedere energetic de pe piaţă, Bluevolution,oferind discount-uri de până la 400 de lei.
Pe langa faptul că inglobează tehnologii de ultimă generație, gama cu agent frigorific R32 – Bluevolution se remarcă prin eficiența energetică superioară și impactul mult mai redus asupra mediului, având un potențial de încălzire globală de 3 ori mai mic decât al sistemelor clasice, care folosesc R410.
Vechiul tău aparat va fi preluat de catre partenerii noştri, iar reciclarea lui este asigurată de Asociația Românâ pentru Reciclare – RoRec.
Campania este activă până la data de 30 iunie 2018, prin intermediul partenerilor Home Comfort Expert.