Skip to main content

Săptămâna inaugurării noului Centru de Cercetare și Dezvoltare Daikin Europe din Gent

Comunicat de presă – octombrie 2025

Corporate news / Gent, 14 octombrie 2025  – Daikin a pus în funcțiune noul său Centru de Cercetare și Dezvoltare Daikin Europe (EDC) din Gent, Belgia. Acest nou hub de cercetare și dezvoltare servește drept centru de dezvoltare pentru tehnologia Direct Expansion (DX) al Daikin în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) și include o echipă dedicată soluțiilor de refrigerare. Totodată, centrul reprezintă hubul global de cercetare și dezvoltare al grupului pentru pompe de căldură destinate încălzirii.

Centrul include o facilitate special construită pentru testarea produselor, dotată cu 23 de camere de testare avansate și o clădire de birouri ultramodernă, ocupând o suprafață totală de 30.600 m². Prin această investiție de 140 de milioane de euro, Daikin își dubleză capacitatea de testare în Belgia, întrucât camerele de testare existente din Ostende vor rămâne, de asemenea, în uz.

Peste 50 de jurnaliști din întreaga Europă și-au manifestat interesul pentru turul media organizat la Centrul de Cercetare și Dezvoltare Daikin Europe (EDC) din Gent – Media Tour 2025, Copyrights Daikin 

O săptămână de vizite exclusive a marcat începutul unei noi ere în inovația sustenabilă în domeniul pompelor de căldură și al soluțiilor de refrigerare.

Centrul de Cercetare și Dezvoltare Daikin Europe (EDC) din Gent este acum complet operațional

Deschiderea oficială, găzduită în Tech Lane Ghent Science Park – Campus Ardoyen, a fost marcată printr-o săptămână intensă de vizite din partea clienților, partenerilor de afaceri și reprezentanților mass-media. Vizitatorii au avut ocazia să descopere direct infrastructura avansată de cercetare și dezvoltare a Daikin, care include camera pentru testarea compatibilității electromagnetice, camera de zăpadă, camera acustică și cutiile de simulare.

 

Participanții au putut observa, de asemenea, angajamentul ferm al companiei față de tehnologiile sustenabile, care susțin tranziția Europei de la combustibilii fosili către independența energetică în domeniul încălzirii și răcirii.

Activitatea de cercetare și dezvoltare din cadrul EDC se concentrează pe soluțiile de climatizare și încălzire de nouă generație destinate clădirilor rezidențiale, comerciale și industriale. Noul centru de cercetare și dezvoltare dubleză capacitatea de testare a grupului în Europa și consolidează poziția Daikin ca hub de dezvoltare pentru tehnologiile Direct Expansion (DX) și pentru lanțul frigorific, deservind piețele din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Totodată, la EDC sunt consolidate activitățile globale de cercetare și dezvoltare pentru pompele de căldură aer-apă de nouă generație, concepute pentru a răspunde cerințelor viitorului. Prin aceste inițiative, Daikin accelerează atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene și tranziția către soluții de încălzire cu emisii reduse de CO₂, precum pompa de căldură rezidențială Daikin Altherma 4, care utilizează agentul frigorific R290. Recent, echipa EDC a prezentat și primul sistem VRV din lume care utilizează agent frigorific CO₂.

Pe parcursul turului dedicat facilităților de testare, jurnaliștii au asistat la demonstrații practice ale activităților de cercetare și dezvoltare desfășurate de Daikin, printre care și testele realizate în camera acustică, Copyrights Daikin
 
 
Pompa de căldură Daikin Altherma 4 H, testată în camera de zăpadă a Centrului EDC, copyrights Daikin
 
 
Wim De Schacht, Vicepreședinte Daikin Europe

Locația de cercetare și dezvoltare din Gent – în inima Europei

Tech Lane Ghent Science Park – Campus Ardoyen a fost ales datorită ecosistemului său dinamic de inovație și poziției strategice în Europa. Colaborarea dintre autoritățile locale, Universitatea din Gent și școlile profesionale sprijină dezvoltarea urbană, valorificând în același timp patrimoniul arhitectural bogat al orașului.

Această cooperare contribuie la adoptarea tehnologiei pompelor de căldură în diverse medii urbane și la reducerea deficitului de tehnicieni și ingineri specializați în domeniul pompelor de căldură.

Proximitatea față de mediul academic, talentele locale, actorii influenți și factorii de decizie ai Uniunii Europene din Bruxelles îi permite companiei Daikin să răspundă rapid nevoilor pieței din întreaga Europă, consolidându-și totodată angajamentul față de un continent neutru din punct de vedere climatic.

„Odată cu deschiderea Centrului EDC din Gent, reafirmăm angajamentul Daikin față de inovație, sustenabilitate și parteneriat. Această nouă facilitate nu doar că întărește capacitățile noastre de cercetare și dezvoltare, ci și aprofundează legăturile cu comunitatea locală și cu partenerii europeni, permițându-ne să livrăm următoarea generație de soluții climatice pentru Europa și dincolo de ea”, a declarat Wim De Schacht, Vicepreședinte Daikin Europe

 

Copyrights pictures: Daikin

 

Despre Daikin

Peste 100 de ani de inovație Daikin

Povestea Daikin a fost întotdeauna modelată de idei vizionare, inovații tehnologice și oameni dedicați. Totul a început în 1924, când tânărul inginer japonez Akira Yamada a fondat, în Osaka, o companie specializată în fabricarea radiatoarelor pentru avioane, alături de o echipă de 15 membri.

La mai bine de 100 de ani de la acel început, grupul Daikin Industries oferă pe piețele globale soluții durabile și orientate spre viitor pentru încălzire, răcire, ventilație, purificarea aerului și refrigerare (HVAC-R).

Cu 103.500 de angajați în 173 de țări, Daikin continuă moștenirea sa de lider în tehnologiile de climatizare cu emisii reduse de carbon, asigurând în același timp cel mai înalt nivel de confort.

Citește mai multe despre 100 Years Daikin

 

Daikin Industries Ltd.

Daikin Industries este un lider global în tehnologia pompelor de căldură, a sistemelor de aer condiționat și a filtrării aerului, având peste 103.500 de angajați la nivel mondial.

Fondată în Osaka, în anul 1924, compania este singurul producător din lume care dezvoltă și fabrică intern echipamente HVAC-R, compresoare și agenți frigorifici.

Daikin a fost recunoscută de companiile Clarivate (Marea Britanie) și LexisNexis (SUA) drept una dintre primele 100 de companii cele mai inovatoare din lume, pentru leadershipul său în cercetarea tehnologică și portofoliul extins de brevete de proprietate intelectuală.

Pentru exercițiul financiar 2024 (1 aprilie 2024 – 31 martie 2025), Daikin a raportat vânzări record în valoare de 28,98 miliarde de euro.

Citește mai multe pe www.daikin.eu

 

Daikin Airconditioning Central Europe

Daikin Airconditioning Central Europe, fondată în 1999 și având sediul central la Viena, Austria, operează ca subsidiară a Daikin Europe. Portofoliul companiei include produse și soluții complete pentru încălzire, răcire, ventilație, purificarea aerului și refrigerare, destinate sectorului rezidențial, comercial și industrial.

Cu peste 700 de angajați și o rețea de 3.400 de parteneri, compania gestionează activitățile de vânzări și servicii în 16 țări din Europa Centrală și de Est, printre care: Austria, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Prin centrele sale de experiență „Your Daikin World” de la sediul din Viena și „Daikin Inspiration Park” din Varșovia, industria HVAC-R și sectorul construcțiilor au acces la două centre B2B ultramoderne, dedicate co-creării de soluții personalizate pentru hoteluri, retail, birouri și aplicații comerciale de mari dimensiuni.

Daikin operează zece dintre cele 141 de centre de instruire B2B din regiunea EMEA, localizate în Europa Centrală. De asemenea, consumatorii și proprietarii de locuințe pot beneficia de consultanță personalizată în cadrul celor patru centre B2C Experience din Viena, Belgrad, Bratislava și Budapesta.

Citește mai multe pe www.daikin-ce.com

 

Contact Media

Ciprian State 
Marketing Manager 

Calea Floreasca 169A, Corp B, etaj 8,014459 Bucuresti, Romania

state.c@daikin.ro

 

Află mai multe detalii

Ai nevoie de suport?

Vrei să iei legătura cu noi?

Află mai multe detalii

Ai nevoie de suport?

Vrei să iei legătura cu noi?

Află mai multe detalii

Ai nevoie de suport?

Vrei să iei legătura cu noi?

Vrei să iei legătura cu noi?

Citeşte blog-ul nostru

Inspiră-te din referințe