aer-conditionat-canicula

Cum trebuie folosit aerul condiționat pe caniculă?

O atmosferă confortabilă acasă înseamnă să nu setezi aparatul de aer condiționat sub 25°C, iar temperatura din interior să nu fie cu peste 6°C sub temperatura de la exterior. Altfel spus, dacă afară sunt 32°C, în casă nu trebuie să fie mai puțin de 26°C.

Când nu ești acasă, aparatul modern de aer condiționat trebuie ținut pe funcția auto toată ziua, la o temperatură de 28 de grade. La birou, unde sunt mai mulți oameni și ușile nu stau mereu închise, temperatura recomandată pentru a fi setată este de 23 de grade.

În zilele caniculare, diferenţa poate creşte, dar nu peste 10 °C, pentru a evita efectul de şoc termic cauzat de diferenţele mari de temperatură atunci când este realizată trecerea de la un ambient rece la unul foarte cald şi invers.

Pe lângă întreţinerea periodică, care presupune curățarea componentelor interne ale aparatului de aer condiţionat şi preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor, trebuie evitată setarea aparatului de aer condiţionat la temperaturi prea joase pentru că reduc umiditatea la interior, ceea ce determină uscarea membranelor din nas şi gât, iar acest lucru poate cauza simptome similare unei răceli.

Și mai exact, conform recomandărilor din SR EN 15251: 2007, care sunt impuse prin Normativul I5 - 2010, din punct de vedere fiziologic, igieniștii estimează că temperatura aerului ce va conveni mediului unui individ așezat, normal îmbrăcat și fără activitate fizică, se situează în jurul valorii de 22°C pe timp de iarnă, și 22-26°C - vara, pentru temperaturi exterioare medii. Pentru corpul dezbrăcat se consideră că temperatura optimă este de 28°C. Aceste temperaturi sunt valori medii care trebuie să fie reconsiderate în fiecare caz. În zilele călduroase de vară pentru o ședere de scurtă durată este recomandat să se mențină o temperatură în jurul valorii (20+ exterioară)/2.

tabel temperaturi de confort.png