Daikin România are grijă de calitatea aerului interior și exterior prin campania de responsabilitate socială „Plantăm Aer”

Confortul clientilor și grija față de mediul înconjurător sunt două dintre prioritățile Daikin, liderul mondial pe piața aparatelor de aer condiționat. Responsabil de-a lungul timpului de calitatea aerului din căminele voastre, acum își propune să contribuie și la îmbunătățirea aerului exterior. În acest sens, Daikin România a lansat în această vară campania de responsabilitate socială “Plantăm Aer”, care constă în plantarea unui copac pentru fiecare aparat de aer condiționat vândut, evidențiind, astfel, importanța unui aer sănătos în orice mediu. Campania se desfășoară în perioada 5 iunie – 15 septembrie 2017 și are ca obiectiv plantarea a peste 10.000 copaci în 15 județe din România.

“Ideea campaniei a pornit de la o inițiativă internă, în toamna anului trecut, atunci când am reușit să mobilizăm în doar câteva săptămâni mai mulți parteneri și să donăm suma necesară pentru plantarea a 1.400 de puieți într-o zonă afectată de alunecări de teren din județul Teleorman. Credem în puterea exemplului și că împreună putem face mai mult pentru protejarea naturii. Astfel, ne-am gândit să îi implicăm și pe clienții Daikin în povestea unui viitor mai verde, iar pentru fiecare unitate de aer condiționat split achiziționată în această vară, vom planta un copac”, a declarat Alina Turcitu, Marketing Coordinator Daikin România.

Prin această acţiune, Daikin s-a alăturat inițiativei naționale de împădurire organizată de „Plantăm fapte bune în România” și a lansat o platformă dedicată - www.plantamaer.ro - unde clientii pot găsi mai multe informații referitoare la mecanismul campaniei, sfaturi eco-friendly și se pot înregistra, dacă doresc, ca voluntari la plantarea din ziua națională de împădurire, organizată de „Plantăm fapte bune în România” pe 18 Noiembrie 2017.

Conform Greenpace, 80% din suprafața acoperită de păduri a Terrei este distrusă, iar în România se taie peste 3 hectare pădure la fiecare oră. Prin campania „Plantăm Aer”, desfășurată în colaborare cu inițiativa „Plantăm fapte bune în România”, Daikin își propune să atragă atenția asupra acestor semnale de alarmă și să încurajeze publicul larg să se implice în protecția și creșterea pădurilor pentru un viitor mai bun al generațiilor următoare.

Produsele înscrise în campanie sunt listate pe www.plantamaer.ro si pot fi achiziționate prin intermediul partenerilor autorizați Daikin din țară: http://www.daikin.ro/dealers/index.jsp.

 

Despre Daikin

La nivel global, compania DAIKIN este prezentă în peste 145 de țări, având 60.800 de angajați în cele 86 de fabrici.  Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate. De altfel, Daikin a lansat în 2014 prima generație de produse pentru segmentul rezidențial care folosesc exclusiv agentul frigorific R32. Daikin VRV și Daikin Altherma sunt cele mai vândute sisteme de pompe de căldură în Europa, cu peste 500.000 de sisteme livrate până în prezent.

În Europa compania are aproximativ 5.500 de angajați şi 14 fabrici de producție cu sediul în Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, Italia, Turcia, Marea Britanie şi Spania.

Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent peste 30 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale. 

www.daikin.ro